Logo

Tu ai valoare – Ziua a 1-a

Într-o zi rece de iarnă Țarul Nicolae I se afla în palatul lui din Saint Petersburg și la un moment dat a auzit prin fereastră un grup de oameni neobișnuit de gălăgioși, adunați pe malul râului Neva și care priveau spre un om care sărea de pe un bloc de gheață pe altul, încercând să ajungă pe malul celălalt, în timp ce râul îl ducea tot mai departe, în aval.

Țarul a trimis în grabă un servitor să întrebe ce anume se întâmpla și a aflat că omul de pe râu pariase pe cinci ruble că va trece pe malul celălalt. Când a văzut că a ajuns cu bine dincolo, țarul a cerut ca omul să fie adus în fața lui.

Astfel țarul a înțeles că omul nu făcuse acel gest ca urmare a unei constrângeri sau nevoi speciale și a cerut să fie pedepsit, pentru că, spunea țarul, “un om care e dispus să-și pună viața în pericol pentru cinci ruble, poate deveni un pericol public, fiind capabil să facă orice pentru câțiva bani.”

La fel și tu, dragul meu, dacă nu ești conștient de valoarea pe care o ai, vei fi gata să te vinzi lumii, și încă pe un preț de nimic!

Nu de mult a fost făcut un sondaj printre tinerii creștini din SUA și s-a constatat că 35% erau nemulțumiți de modul în care arată, 14% nu puteau să se împace cu ei înșiși, 10% considerau că Dumnezeu a făcut o greșeală când i-a adus la viață, iar 15% erau predispuși la ideea sinuciderii.

În fața acestor cifre se impune o întrebare: te împaci tu cu tine, ești tu mulțumit, ești tu mulțumită de ceea ce ești, sau de modul în care arăți?

Sper ca în zilele care vor urma Dumnezeu să te ajute să-ți înțelegi cu adevărat valoarea și potențialul și să te asiguri că evaluarea pe care ți-o faci este corectă și în conformitate cu perspectiva Lui.

© Copyright 2019