Logo

Investițiile și iubirea – Ziua 10

Spunem că un medic este bun atunci când tratează cauza, nu doar efectele. De exemplu femeia însărcinată simte la început anumite stări care-i pot provoca vărsături. Acestea apar deoarece noua ființă trebuie să se dezvolte în pântecul mamei sale într-un mediu cât mai curat, iar Dumnezeu a pus în organism capacitatea de a pregăti locul respectiv, prin eliminarea toxinelor sau a substanțelor care pot dăuna fătului.

Când cineva suprimă din start orice simptom neplăcut, fără excepție, probabil că are tendința de a trata doar efectul, nu și cauza, care poate fi mai profundă și uneori poate avea un rol benefic, dacă vedem imaginea de ansamblu.

Haideți să tratăm și noi cauza, pentru a ne bucura de efectele dorite, cu alte cuvinte haideți să investim în direcția corectă, pentru ca mai târziu, sentimentele noastre să fie în armonie cu principiile Scripturii și cu alegerile corecte pe care suntem chemați să le facem cu multă hotărâre, nu cu o inimă împărțită. Chiar dacă nu poți să-ți influențezi sentimentele de astăzi, poți decide în ce direcție să investești, iar eu sper ca alegerea ta să fie una înțeleaptă, fiindcă ea va determina ce anume vei iubi mâine. Pentru că unde este acumulată investiția voastră, acolo va fi și inima voastră.

5. Căderea în viața de credință nu este un accident, ci rezultatul unui proces lent în care au fost erodate treptat valorile cerului (structura de rezistență a unei vieți) din cauza unor investiții greșite a resurselor noastre (timp, bani, speranțe, etc.), până când la un moment dat s-a produs o prăbușire, mai mică sau mai mare, al unui anumit sector al vieții noastre. Atunci accentul cade cumva pe aspectul imprevizibil, când de fapt concluzia corectă ar trebui să exprime inevitabilul, datorat unor greșeli care s-au acumulat și care au fost neglijate prea mult timp. S-a investit în alte domenii, iar conform Osea 8:7 “fiindcă au semănat vânt, vor secera furtună”, ajungând să iubească furtunos domenii care îi atrag spre distrugere. Arată-mi în ce investești și-ți voi spune ce anume vei ajunge să iubești.

  • Din concluziile zilelor anterioare:

    Dumnezeu a investit în tine mai mult decât în toate stelele din Univers

  • Mai mult decât funcțional

    Dacă Dumnezeu ar fi vrut să facă doar un Univers funcțional, putea crea o lume în alb și negru

  • O dovadă suficientă

    Paleta incredibilă de culori trădează sentimentele investite de El în relația cu omul

  • Țesătura Creației nu are încâlcituri

    Ea poate fi întoarsă pe toate părțile și ne va impresiona armonia descoperită acolo

  • Creativitate infinită

    Dumnezeu va continua să ne surprindă și în veșnicie.

© Copyright 2019