Se pare că majoritatea conducătorilor care s-au perindat pe paginile istoriei au avut un temperament vulcanic, fiind gata să ia măsuri drastice împotriva supușilor care îndrăzneau să pună sub semnul întrebării deciziile lor.

Dar poate că tocmai această poziție de forță trădează de multe ori o slăbiciune. De aceea adevăratul lider este chemat să gestioneze cu mai multă înțelepciune astfel de situații, fără a se panica la primul semn de opoziție din partea cuiva, ci fiind gata să dovedească superioritatea planului, sau a caracterului său.

Nimeni însă nu se poate compara cu Dumnezeu din acest punct de vedere. El a rămas principial și nu a acceptat jertfa lui Cain, dar totuși i-a vorbit acestuia cu multă blândețe. Biblia spune însă că atunci Cain s-a mâniat foarte tare și i s-a posomorât fața. Dumnezeu nu a reprimat comportamentul lui, dar nici nu l-a încurajat, ci prin cuvinte adresate inimii lui a încercat să-l ajute să depășească acel moment.

În schimb, Abel a venit la Dumnezeu pe calea stabilită de El, sacrificând un miel. Cain a devenit și mai furios, văzând că Abel nu i se alătură, pentru a-i susține ideile și pentru a lupta împreună, astfel încât noile generații să capete un statut mai privilegiat decât părinții lor.

Chiar dacă Abel nu i-a greșit cu nimic, totuși, Cain a amplificat conflictul fără vreun motiv întemeiat și a ajuns să-și ucidă fratele cu premeditare, demonstrând prin aceasta că de fapt starea lui chiar ERA atât de gravă încât să permită cuibărirea nevăzută a unui spirit criminal și să ducă la vărsarea de sânge nevinovat.

Dar noi, ne îndoim oare de intențiile și de metodele lui Dumnezeu, sau suntem gata să pășim în prezența Lui pe calea stabilită de El?