Lepra a produs nenumărate victime în istorie. Ea afecta în mod treptat simțurile, începând cu terminațiile membrelor, astfel încât bolnavii nu mai simțeau nici o durere.

S-ar putea crede că acest lucru era o binecuvântare, dar datorită absenței semnalului dureros, atunci când apărea o inflamație acesta nu primea atenția cuvenită (tratament, protecția locului, repaus, etc.). Problema se agrava, ajungând la infecție, apoi la putrefacție, la pierderea degetelor, a membrelor și în cele din urmă la pierderea vieții.

În zilele noastre s-au cheltuit milioane de dolari pentru a se produce o mănușă specială care să fie purtată de către bolnavii de lepră și care să transmită semnale sonore atunci când era supusă unui impact, presiune sau temperatură care depășea un anumit nivel, avertizându-l pe purtător că mâna respectivă este în pericol.

Acest sistem artificial nu a putut atinge performanțele sistemului natural al durerii (ca și complexitate, precizie în identificarea problemei, filtrarea semnalelor false, etc). Totuși principala problemă era aceea că bolnavii ajungeau să ignore semnalele sonore, deși mental ei conștientizau pericolul. Lipsa durerii însă le dădea sentimentul fals că totul ar fi în regulă.

Și în viața noastră pot să apară uneori inflamații spirituale (pofte), care să ducă la infecție (ispită), iar apoi la amputare (păcat) și în cele din urmă la moarte. Nu vrem să aducem un elogiu durerii, dar ea poate fi totuși senzorul care ne ajută să ieșim din acest ciclu al dezastrului.

Cineva spunea că 99% dintre membrele care simt durerea sunt sănătoase, în timp ce 99% dintre membrele care nu simt durerea sunt grav afectate. În ciuda riscurilor pe care și le-a asumat, Dumnezeu a îngăduit totuși să simțim durerea pentru că El are în vedere sănătatea noastră spirituală.