Înainte de a-Și începe lucrarea publică, Domnul Isus a fost dus de Duhul Sfânt în deșert, unde a postit timp de 40 de zile. Când trupul Lui era sleit de puteri s-a apropiat de El o ființă stranie. Era același Vrăjmaș care cu mult timp în urmă venise la strămoșul nostru, Adam. Avea și acum aceeași misiune, doar că, așa cum am mai spus, contextul îi era acum mult mai favorabil.

Adam fusese într-un loc minunat, o grădină care era menită să-i satisfacă toate nevoile, era în deplinătatea puterilor sale și chiar te-ai fi întrebat cum ar fi fost posibil ca un astfel de bărbat să se lase ispitit.

Pe de altă parte Domnul Isus era de zile nesfârșite într-un deșert, în arșița soarelui, flămând, părea atât de vulnerabil încât dacă erai acolo nu ai fi putut să nu te întrebi cum ar putea face față în starea aceea versatului dușman. Pur și simplu, o confruntare în situația dată părea cel mai incorect lucru, cea mai inechitabilă luptă care avusese loc vreodată.

Nu vă gândiți că îngerii luptau cumva de partea Domnului Isus, în locul Lui. Despre ei ni se spune doar la încheierea confruntării că au început să-L slujească. Aceasta era lupta Lui și era cât se poate de cumplită, dar El era acolo pentru noi.

Nu știu dacă ai simțit vreodată acea emoție puternică atunci când ai văzut că doi bărbați se pregătesc de o luptă care se anunță foarte dură. Nu e un simplu meci de box, purtat cu mănuși, într-un ring în care arbitrul intervine când sesizează că unul dintre luptători e în dificultate, ci sentimentul unei tragedii plutește parcă în aer și inimile tuturor celor prezenți bat cu putere. Ei bine, nimic nu se poate compara cu ceea ce urma să se desfășoare în pustia aceea. E drept că acest conflict era de natură spirituală, dar acest aspect nu-l făcea cu nimic mai ușor, dimpotrivă!