După cum se pare, Cain a fost primul om care a nutrit sentimentul că într-un anumit sens el ar putea fi mai bun decât Dumnezeu. El a mers până acolo încât s-a considerat îndreptățit să-și exprime mânia, fiindcă aceasta decurgea, după părerea lui, dintr-o susținere energică și dezinteresată a unei cauze juste.

Și astăzi am putea fi ispitiți să credem că noi am fi mai buni, mai atenți sau mai înțelepți decât Dumnezeu. Am putea avea chiar argumente care să pară solide la o primă analiză, dar asta numai pentru că din perspectiva în care ne aflăm este imposibil să avem imaginea de ansamblu.

Însă faptul că zi de zi devenim tot mai conștienți de adevăratele caracteristici ale lui Dumnezeu, așa cum sunt ele reflectate în creație și mai ales în Cuvântul Scripturii, ne ajută să întrezărim prin credință că Dumnezeu ARE răspuns la toate provocările vieții, inclusiv la toate întrebările noastre. La vremea potrivită El ne va oferi, pas cu pas, răspunsurile de care avem nevoie, dar până atunci, pentru binele nostru suprem, trebuie să acceptăm prin credință anumite lucruri.

Observă însă, te rog, faptul că aceasta nu este o credință oarbă, naivă, ci este cel mai rezonabil și logic lucru pe care îl putem face în fața unei ființe care ne-a câștigat această încredere prin felul său de a fi, prin modul în care gândește și acționează.

Mai târziu vom înțelege că în spatele jertfei lui Abel existau semnificații profunde, care vorbeau despre prețul imens pe care Dumnezeu urma să-l plătească pentru mântuirea omului și că toate aceste lucruri aveau un caracter profetic atât de sensibil și de personal încât calea lui Cain constituia un afront deosebit de grav la adresa lui Dumnezeu.