O tânără s-a mutat într-un oraș îndepărtat pentru a lucra la o firmă de prestigiu. Acolo însă din cauza concurenței și a invidiei a întâmpinat foarte multă ostilitate. În plus, când ajungea seara în apartamentul închiriat, vecinii păreau de asemenea foarte răutăcioși. Fata se simțea tot mai expusă în fața unor pericole din ce în ce mai reale, când tocmai a apărut în viața ei un coleg amabil, inteligent, cu o personalitate puternică, dar plăcută, care știa cum să aplaneze conflictele și chiar să contribuie la îmbunătățirea relației dintre ea și ceilalți oameni, fie colegi, fie vecini.

Chiar dacă nu petreceau foarte mult timp împreună, el o trata cu mult respect și o făcea să se simtă specială. Ea se simțea tot mai atrasă de el și era convinsă că și el nutrea sentimente profunde, urmând să le exprime cât de curând. Dar ca un trăznet a venit o clipă în care ea a descoperit că de fapt tânărul era plătit de tatăl ei pentru a o proteja de viața periculoasă din orașul îndepărtat.

Durerea ei sufletească era profundă. De ce? Pentru că atenția tânărului nu exprima iubirea, așa cum crezuse ea, ci îndeplinirea cu mult profesionalism a unor sarcini trasate de altcineva. Inițiativa nu era a lui, iar atitudinea, oricât de plăcută ar fi fost, nu provenea din alegerea lui liberă, ci din înțelegerea dintre el și tatăl fetei.

Înțelegem așadar că iubirea nu poate exista fără libertate. Un computer poate fi programat să afișeze la fiecare cinci minute textul “te iubesc”, dar pentru ca eu să cred mesajul iubirii cuiva, trebuie să fiu sigur că în spatele acelui mesaj se află alegerea liberă și inițiativa acelei persoane.

Pentru că Dumnezeu dorea ca Adam să trăiască o viață fericită, el trebuia printre altele să aibă capacitatea de a iubi, motiv pentru care Dumnezeu l-a înzestrat cu libertate.