Ziua a 15-a
“Dumnezeu a făcut peştii cei mari … după soiurile lor; a făcut şi orice pasăre înaripată după soiul ei” (Gen.1.21).
Oamenii au început să-și calculeze direcția pe mare, folosind instrumente și metode elaborate. Iată însă că păsări precum rândunica pornesc toamna într-o călătorie de mii de kilometri, ajungând acolo unde trebuie, iar primăvara se întorc în locul de unde au plecat.
În Dunăre trăiește un soi de pești numit Anghila. Ei știu că nu se pot reproduce decât undeva, în apropierea Americii, de aceea la momentul potrivit ei pleacă într-o călătorie de zeci de mii de kilometri, ajung acolo, își depun icrele, iar puii își găsesc apoi singuri drumul spre apele Dunării!
Aceste vietăți au fost create în ziua a cincea. Dacă după mii de ani în care natura a suferit atât de mult, noi totuși o găsim vrednică de admirat, ne putem întreba cum arăta Pământul la începutul Creației, atunci când armonia și farmecul din jur nu erau afectate de consecințele păcatului.
Nimic nu lipsea acestei planete pentru a fi căminul ideal pentru om și urmașii lui. Dumnezeu nu a neglijat nici un detaliu, nu a trecut cu vederea nici o nevoie, nu a lăsat la o parte nici o vitamină, nu a uitat nici o notă muzicală în afara portativului iubirii Sale și nu a omis nici o culoare din paleta de sentimente prin care voia să cucerească inima omului.
Te-ai întrebat vreodată dacă ar mai putea inventa cineva o culoare nouă? Fie ca atunci când vom mai vedea o paletă de culori să ne amintim că lucrările lui Dumnezeu nu sunt doar pline de iubire, ci totodată desăvârșite și complete.




