Ai rupt vreodată o frunză dintr-un pom? S-a uscat ea imediat după aceea? Au apărut îndată pe ea semnele morții? Ei bine, la nivel trupesc Adam și Eva nu au murit imediat, dar din punct de vedere spiritual primii oameni tocmai muriseră în ziua aceea. În plus moartea a început să lucreze încet, dar sigur și în trupurile lor.

În fine, din punct de vedere sufletesc ei au trăit o imensă deziluzie, deoarece nu au experimentat nimic din ceea ce diavolul le-a promis, ci doar un profund sentiment de neliniște.

În loc să se bucure de apropierea serii, de momentul în care Dumnezeu obișnuia să vină pentru a avea un timp de bucurie cu ei, aceștia s-au ascuns printre pomii din grădină.

Când vocea Creatorului rostea întrebarea “Adame, unde ești?” aceasta nu exprima nedumerirea, ci inima frântă a unui Tată care știa tot ceea ce se întâmplase acolo. Când El îi întreba apoi ce au făcut, El o făcea pentru a-i ajuta să-și recunoască greșeala, dar în urma dialogului cu șarpele și a înfăptuirii păcatului, ei simțeau că relația lor cu Dumnezeu era zdruncinată.

Din păcate Adam și Eva nu erau copleșiți de gravitatea faptei lor, nu conștientizau implicațiile și nu au fost capabili să exprime o atitudine responsabilă de regret, sau nevoia de iertare. În loc de aceasta Adam a dat vina pe Eva, iar ea, la rândul ei l-a acuzat pe șarpe.

Oare nu este aceasta și astăzi starea omenirii? Care este atitudinea noastră când greșim? Eu mă rog să fie una corectă, fiindcă nimic nu e mai penibil decât să stai în fața cuiva care prin justificările lui îți insultă inteligența. Mă rog să nu perpetuăm și noi la nesfărșit această greșeală cu Dumnezeu, deoarece o astfel de atitudine nu poate atrage iertarea cuiva care a fost trădat cu atâta ușurință.