Oskar Schindler și-a deschis în 1939 o fabrică de armament și muniție. Desfacerea era asigurată deoarece toată producția mergea spre armata germană, iar forța de muncă era cum nu se poate mai ieftină, deoarece folosea prizonieri evrei din lagărele de concentrare naziste. Singura problemă părea să fie aceea că deseori trebuia să intervină pentru a-și feri muncitorii de tot felul de pericole datorate unor abuzuri ale armatei germane. A riscat enorm, de asemenea, pentru a oferi mici suplimente de hrană sau servicii medicale acestor oameni, afectați de regimul strict în care trăiau.

Părea oarecum normal să-și protejeze forța de muncă, generatoare de profit, dar probabil nimeni nu conștientiza că ceea ce el făcea, era involuntar de fapt o investiție foarte consecventă în relația cu acei prizonieri. Spre finalul războiului el acumulase o avere impresionantă, însă pe măsură ce zilele treceau, el conștientiza că în scurt timp toți muncitorii lui urmau să fie trimiși spre camerele de gazare.

Atunci el a luat o decizie incredibilă, ajungând să-și riște viața, folosindu-și de asemenea întreaga avere și influență pentru a mitui anumiți oameni cheie care practic urmau să-i vândă fiecare evreu pe care dorea să-l salveze și să-l trimită departe de pericol. Astfel în săptămânile care au urmat au fost întocmite liste întregi, care în final au totalizat peste 1000 de suflete care au fost salvate de la o moarte sigură.

Oskar Schindler a rămas practic fără nici un ban, dar milioane de evrei, nu doar foști muncitori din fabrica lui, sau urmașii acestora, ci întreaga națiune, împreună cu guvernul israelian, îi cinstesc memoria până în ziua de astăzi.

Ceea ce începuse ca o relație bazată strict pe interese, a devenit o expresie a iubirii care crește și se aprofundează în urma unei investiții consecvente în relația cu acea persoană.

În ce anume alegi astăzi să investești, exprimă practic ce anume decizi să iubești mâine. Eu mă rog și sper ca opțiunile tale majore să Îl aibă în centru pe Dumnezeu și pe aceia pe care El i-a adus în viața ta, pentru ca împreună să vă bucurați de farmecul aventurii din viața de credință. Căci unde este acumulată investiția voastră, acolo va fi și inima voastră.

Te rog, Stăpânul meu preabun: Prin Duhul să m-nțelepțești

Să nu zidesc ce Tu dărâmi, Să nu dărâm ce Tu zidești.

…

Să-mi dai iubire-n adevăr Să Te cunosc mai mult cum ești;

Să nu iubesc ce Tu urăști, Să nu urăsc ce Tu iubești.  (Nicolae Moldoveanu)

– FINAL –