Nouă ne este greu să înțelegem puritatea gradului de libertate de care se bucura Adam. El nu era constrâns nici de presiunea păcatului, care pe măsură ce se infiltrează în sufletul cuiva are o putere tot mai mare de a-l înrobi, nici de factori de presiune din partea societății, sau de altă natură, inclusiv economici.

Dar libertatea lui Adam aducea cu sine și un factor de risc, dacă el alegea să nu-L asculte pe Dumnezeu. Chiar dacă omul nu ar fi avut nici un motiv rezonabil să meargă într-o direcție greșită, Dumnezeu știa că aceasta era o variantă cât se poate de reală, care ar fi adus moartea într-un univers conceput să funcționeze fără sânge, lacrimi sau sudoare.

Oare nu era prea riscant ca Adam să fie înzestrat cu libertate? Ei bine, Dumnezeu Și-a asumat acest risc. De ce? Pentru că era singura cale prin care Adam putea iubi și deci singura cale prin care putea fi fericit. E drept că un computer nu știe ce înseamnă suferința, dar nici nu poate fi fericit, iar omul trebuia să fie o ființă liberă și nu un robot.

Dumnezeu urma ca, fără a-l constrânge pe om, să-i demonstreze iubirea Lui, să-i poarte de grijă și să-l încurajeze să facă alegeri corecte. Astfel uimitorul angrenaj al fericirii, energizat de Dumnezeu, putea fi pus în mișcare prin componenta indispensabilă a iubirii și a libertății.

În plus, fără a subestima gravitatea păcatului, vom spune că și în varianta unei alegeri greșite a omului, Dumnezeu avea un plan B. Așa cum un organism vindecat pe căi naturale devine mai puternic decât unul care nici nu s-a îmbolnăvit, la fel, istoria îmbolnăvirii spirituale a omenirii, urma să furnizeze anticorpii necesari prin care să fie asigurată imunitatea față de păcat a celor care își vor petrece veșnicia alături de Dumnezeu.