Logo

Ziua a 3-a

Într-o vreme în care știința și religiile veacurilor trecute susțineau teorii simpliste despre forma Pământului, sau despre postamentul lui, Biblia face afirmații care pe atunci sunau foarte bizar, vorbind despre “rotocolul Pământului” în Proverbe 8:31, sau despre faptul că “Dumnezeu întinde miazănoaptea asupra golului și spânzură Pământul pe nimic” (Iov 26:7). Cât de frumos și de corect în același timp ne prezintă Biblia realități care au generat atâtea ironii și critici din partea liderilor de opinie ai acelor vremuri!

De asemenea nici o altă carte nu se poate compara cu Biblia din punct de vedere al profețiilor pe care le conține. Cu excepția celor care încă își așteaptă împlinirea deoarece privesc vremurile din urmă, toate celelalte s-au împlinit cu o exactitate uluitoare, uneori șocantă. Ea conține aproximativ 8350 de versete profetice, adică o medie de aproape 7 versete profetice pe fiecare pagină! La fel ca un notar care autentifică un document, Dumnezeu Și-a pus în medie de 7 ori ștampila și semnătura pe paginile Bibliei.

Mâine vom vedea prin câteva exemple că profețiile ei nu sunt caracterizate de un limbaj vag și nici nu puteau fi regizate ulterior în mod artificial, de anumiți oameni. De asemenea împlinirea lor părea extrem de improbabilă. Uneori chiar și cei care cunoșteau bine conținutul Bibliei s-au îndoit de mesajul unor profeții, sugerând o interpretare simbolică.

În plus numeroase manuscrise descoperite au fost datate anterior împlinirii evenimentelor prezise!

Mulți cercetători care au avut inițial o atitudine critică au concluzionat că toate aceste lucruri nu pot fi o simplă coincidență. Sperăm ca ele să constituie un argument serios și pentru tine.

Mesajul Anterior

Abonament Minutul Zilei

Abonament Minutul Zilei

Poți alege să primești mesajele noastre zilnice prin Whatsapp - preferabil (menționează nr. telefon) sau prin email (menționează adresa de email). Poți oricând să te dezabonezi.

© Copyright 2019