Ai fost vreodată în această situație în care să te trezești în dimineața zilei despre care știai că va veni, deși cumva sperai că printr-un miracol viața va face un salt peste data aceea din calendar? Suntem în ziua a 46-a și parcă nici o altă introducere nu a mai fost atât de dificilă ca aceasta.

Ce simte oare un chirurg care se îndreaptă spre sala în care îl așteaptă o operație extrem de dificilă și plină de riscuri, iar pacientul e chiar copilul său? Ce a simțit Dumnezeu când a știut că a venit ziua în care trebuia să taie în carne vie, pe masa de operație fiind omenirea pe care o crease cu atâta dragoste, dar care acum devenise o adevărată cangrenă care trebuia amputată?

Probabil erau mulți oameni și atunci care se bazau pe răbdarea nesfârșită a lui Dumnezeu, pe dragostea Lui pentru omenire și de aceea, chiar dacă vedeau starea decăzută în care se complăceau cu toții, nu credeau că Dumnezeu ar putea lua și rolul de Judecător la un moment dat. Dar oare astăzi noi suntem mai buni? Îl căutăm mai intens pe Cel care ne-a creat, însetăm după El, suntem copleșiți de recunoștință pentru tot ce a făcut pentru noi?

Dumnezeu urma să salveze doar opt suflete care încă nu-și compromiseră calea și anume pe Noe și familia lui. Nimeni nu a înțeles de ce aceștia construiau o corabie imensă într-un loc în care niciodată nu fuseseră ape, iar explicațiile lui Noe, despre un potop care va ajunge până la corabia lor păreau ridicole pentru o omenire care niciodată nu cunoscuse ce era ploaia.

La fel de ridicole par avertismentele noastre pentru cei care nu înțeleg astăzi mesajul tranșant al lui Dumnezeu, pentru cei care văd în El doar un Tată iubitor, dar nicidecum și un Judecător drept.