Există motive să credem că înainte de potop atât clima, cât și relieful erau foarte diferite. Fie că vorbim despre ușoarele variații de temperatură, sau despre micile denivelări ale reliefului, acestea erau mult mai blânde și nu creau neajunsuri, sau riscuri pentru oamenii de atunci.

Nici oceanele nu erau probabil atât de adânci, iar majoritatea apei din natură era acumulată în acel strat protector foarte gros, ca o cupolă imensă prin care Dumnezeu proteja Pământul de radiații și asigura condiții climatice excelente, dar care a inundat planeta la potop.

Potopul nu a adus doar o cădere masivă de precipitații, ci el a fost însoțit de o serie de catastrofe mult mai complexe, care au inclus probabil erupții vulcanice, mișcări tectonice foarte violente, ruperea unor falii din scoarța terestră și multe alte cataclisme.

Biblia spune în puține, dar dramatice cuvinte faptul că “în ziua aceea, s-au rupt toate izvoarele Adâncului celui mare şi s-au deschis stăvilarele cerurilor” (Gen.7:11). Toate acestea au lăsat urme adânci, adevărate cicatrici pe suprafața planetei, iar munții înalți și prăpăstioși, împreună cu abisurile oceanelor de astăzi sunt probabil urmări ale acelor catastrofe.

Oare care ar fi astăzi nivelul apei pe Pământ dacă toată suprafața terestră ar fi uniformă, fără munți și fără adâncuri? Ei bine, volumul estimat al apelor din natură este de 1,4 miliarde de km cubi. Dacă împărțim această cifră la 510 milioane km pătrați (suprafața planetei) obținem un nivel de 2.745m. al apelor care ar putea acoperi Pământul! Suficient pentru a inunda întreaga planetă, dacă înălțimile inițiale ale dealurilor sau munților se încadrau sub această limită.

Unde este apa de la potop? Pretutindeni în jur, în special în oceanele pe care Dumnezeu a trebuit să le adâncească pentru ca apele să se retragă, dând la iveală o lume foarte diferită, care urma să fie scena altor evenimente care urmau să se deruleze în istoria mântuirii.