Solomon a urmat pe tron după David, iar Dumnezeu l-a înzestrat cu multă înțelepciune și a dat împărăției lui multă strălucire și putere. Din nefericire, spre finalul vieții el a început să practice idolatria, aducând jertfe unor zei păgâni.

După moartea lui, țara s-a împărțit în două regate: unul la sud (Iuda), având capitala la Ierusalim și altul la nord (Israel), având capitala la Sihem (iar mai târziu la Samaria).

Conducătorii regatului de nord s-au depărtat tot mai mult de Dumnezeu. Chiar și atunci când profeți precum Ilie sau Elisei au transmis mesaje confirmate de Dumnezeu printr-o serie de minuni, poporul a fost impresionat doar pe moment, apoi a continuat să umble pe căi tot mai greșite.

De aceea, Dumnezeu a îngăduit ca regatul de nord să fie cucerit de Asiria în jurul anului 740 î.d.Cr. iar poporul să fie dus în robie.

În sud au fost și unii regi care L-au căutat pe Dumnezeu, dar trendul a fost marcat tot de un declin spiritual, de aceea, începând cu anul 597 î.d.Cr. a urmat și pentru locuitorii de aici o serie de deportări în cadrul robiei babiloniene care a urmat după ce Ierusalimul a fost cucerit.

La vremea hotărâtă de Dumnezeu și în conformitate cu scrieri mai vechi, care fuseseră inspirate profeților Săi, poporul a primit permisiunea de a se întoarce în țara lor.

În jurul anului 400 î.Cr. a fost scrisă și ultima dintre cele 39 de cărți care alcătuiesc Vechiului Testament, adică prima secțiune majoră a Bibliei. Apoi Dumnezeu a încetat să mai vorbească poporului Său, urmând o perioadă foarte apăsătoare de 400 de ani de tăcere, dar nu și de uitare din partea lui Dumnezeu.

Așa cum vom vedea, la aproximativ 2.000 de ani după Avraam, Dumnezeu a dus la îndeplinire cea mai mare promisiune adresată omului, încă din Grădina Edenului, atunci când Adam și Eva au deschis ușa păcatului în istorie.