Logo

Ziua a 60-a

Probabil că un părinte care și-a condus fiul spre locul din care urma să plece la război, ar putea să simtă ceva din trăirile care au marcat ființa Tatălui Ceresc atunci când Fiul Său părăsea cerul pentru a purta în locul nostru cele mai cumplite bătălii împotriva unor dușmani mult mai feroce decât tot ce a cunoscut până acum istoria acestei planete.

Noi sărbătorim în zilele noastre Nașterea Domnului Isus, dar pentru Cer nu a fost simplu ca locul Fiului să rămână gol după o veșnicie întreagă în care El și Tatăl au fost nedespărțiți.

Lumea aceasta știe să-și primească regii sau șefii de stat cu multă cinste, dar Creatorul și Împăratul Universului S-a născut într-un grajd, deoarece nimeni nu a avut un loc în casa lui pentru Fiul lui Dumnezeu.

Totuși El a fost tolerat, sau chiar acceptat pentru un timp de societatea în care a trăit, dar astăzi lucrurile stau chiar mai rău. Vedem cum an de an El este dat afară din tot mai multe structuri ale societății, iar libertatea de expresie poate fi extrem de permisivă cu alte idei, dar când exprimi un punct de vedere biblic poți avea parte de consecințe extrem de neplăcute, chiar în țări dintre cele mai democratice.

Viața Lui a fost plină de dificultăți, dar niciodată păcatul nu a reușit să se infiltreze în gândirea sau trăirea Domnului Isus. Deși a avut natură umană și a putut fi ispitit la fel ca oricare dintre noi, în viața Lui nu s-a găsit nici o urmă de păcat.

Dar poate te întrebi de ce e important să cunoști aceste lucruri despre cineva care a trăit acum 2000 de ani. Sperăm ca în următoarele zile să înțelegi că fiecare aspect din viața Lui are de fapt pentru tine o importanță mai mare decât cele mai înalte idealuri personale, sau cele mai arzătoare pasiuni pe care ți le-ai format în anii vieții tale.

    Email icon

Abonament Minutul Zilei

Abonament Minutul Zilei

Poți alege să primești mesajele noastre zilnice prin Whatsapp - preferabil (menționează nr. telefon) sau prin email (menționează adresa de email). Poți oricând să te dezabonezi.

Consiliere tineri

© Copyright 2019