Domnul Isus a crescut în familia Mariei și a lui Iosif, de la care a învățat meseria de tâmplar, pe care a practicat-o până la 30 de ani, trăind o viață aspră, lipsită de orice privilegii. De ce a stat oare Domnul Isus toți anii aceștia “în umbră”, când știa foarte bine care este identitatea Lui și câte milenii fusese așteptat să intervină în istoria mântuirii?

Vom spune pe scurt că Dumnezeu opera după un calendar foarte complex și exact. În plus Domnul Isus a ales de bună voie să Se subordoneze Tatălui ceresc, deoarece misiunea pe care urma să o înceapă era în primul rând o expresie a lepădării de Sine și a ascultării de Tatăl.

De ce era necesar acest lucru? Pentru că singurul exemplu pe care Domnul Isus ni-l putea oferi și care să ne ajute cu adevărat era exemplul unui om care se încrede complet în Dumnezeu, având convingerea că pe termen lung acest lucru îi va aduce binecuvântări multiple.

Cineva spunea că uneori trebuie să taci, ca să fii ascultat. Domnul Isus a demonstrat că știa să tacă, să trăiască smerit și nu în ultimul rând, să dea și prin aceasta o valoare superioară misiunii Sale, așa cum un vorbitor, înainte de a-și începe expunerea fixează audiența cu o privire care impune respect și pregătește cadrul necesar pentru atenția care trebuie acordată mesajului său. Perioada aceea nu a fost un timp pierdut, ci o etapă importantă de pregătire a misunii care urma.

Trăind într-o eră a produselor instant, aproape că ne-am aștepta să putem obține și maturizarea sau înțelepciunea (dacă s-ar putea chiar și sfințirea) tot la modul instant. Și tu ai nevoie, înaintea oricărui pas important, de o perioadă de așteptare constructivă, de cimentare a convingerilor proprii și mai ales, de călăuzire din partea lui Dumnezeu.

Atunci când este însoțită de perseverență, răbdarea este o virtute a sufletelor puternice, iar între extrema celui care pierde timpul și extrema celui care strică totul din cauza grabei, sugerez drumul celui care înaintează în cadența pașilor lui Dumnezeu!