Logo

Romani cap. 9 – pag. 1

Consider că elementul cheie, care ne va ajuta să înțelegem și să interpretăm corect capitolul 9 din Cartea Romani este armonia dintre predestinarea lui Dumnezeu manifestată la nivelul istoriei și gradul de libertate pe care l-a atribuit la nivelul indivizilor care trăiesc istoria.

De aceea aș introduce aici termenul “macro” pentru evenimentele majore ale istoriei și termenul “micro” pentru evenimentele esențiale din viața oricărui om.

Astfel la nivelul istoriei evenimentele decurg în conformitate cu direcția predestinată de Dumnezeu, care a stabilit cursul fiecărei generații, națiuni sau imperiu.

La nivelul individual însă, Dumnezeu l-a înzestrat pe om cu un grad semnificativ de libertate. Ca urmare fiecare persoană poartă deplina responsabilitate a deciziilor asumate și mai ales a atitudinii adoptate atunci când este cercetat cu privire la mesajul mântuirii.

Înainte de a verifica aceste afirmații prin intermediul pasajelor biblice pe care le vom parcurge, aș mai spune că acest concept dual este foarte bine ilustrat în creația lui Dumnezeu, prin care El continuă să-Și descopere caracterul sau principiile care guvernează istoria mântuirii, în conformitate cu învățăturile Bibliei. Astfel la nivel macro-cosmic vedem cum fiecare corp ceresc urmează cu exactitate traiectoria pe care i-a predestinat-o, pe care i-a programat-o Dumnezeu, fără nici o abatere de la planul Său.

În schimb, dacă privim spre micro-cosmos și pătrundem în universul subatomic, vom vedea că aceeași planetă care nu deviază nici un milimetru de la orbita care i-a fost trasată și nici o secundă față de programul care i-a fost stabilit, este formată în ultimă instanță din microparticule care nu se supun nici unei formule de calcul care ar putea prezice mișcarea lor. S-ar putea spune că ele se mișcă haotic, sau, dacă vreți, că au un grad evident de libertate.

Totuși ele nu-L vor putea surprinde pe Dumnezeu, care cunoaște până și traiectoria unei microparticule, fără însă a-i prejudicia libertatea de mișcare. Este impresionant cum în aceste condiții micro-universul și macro-universul rămân totuși în armonie și coexistă fără a se „incomoda” reciproc din acest punct de vedere și ambele Îi aduc slavă lui Dumnezeu.

Ba chiar însuși faptul că întregul univers este format din elemente atât de instabile și totuși el rămâne atât de stabil, atât de ordonat, face ca puterea și înțelepciunea lui Dumnezeu să fie cu atât mai impresionante. La fel, predestinarea istoriei nu aduce nici un prejudiciu esențial gradului de libertate al unui individ, dar nici libertatea omului nu va putea conduce vreodată la schimbarea cursului evenimentelor majore ale istoriei.

De fapt modul în care Dumnezeu conduce istoria predestinată și o întrepătrunde cu libertatea individuală, reprezintă o performanță pe care nimeni nu ar putea să o reproducă vreodată și care exprimă nu doar puterea Lui inegalabilă, ci și un farmec fără seamăn. Este amestecul de forță și noblețe care conduce în timp la formarea unei iubiri autentice, neforțate din partea Miresei (Biserica) pentru Mirele mult așteptat (Domnul Isus).

Așa cum scriam recent, indiferent de deriva societății din jur, speranțele individului nu trebuie să fie legate de alegerile sau de direcția mulțimii. Înaintea lui Dumnezeu nu există nici accidente ale istoriei, nici victime ale greșelilor colective, ci doar eroi ai credinței, pentru că oricare ar fi direcția în care societatea se îndreaptă, noi trebuie să știm că “cetățenia noastră este în ceruri, de unde și așteptăm ca Mântuitor pe Domnul Isus Cristos!” (Fil.3:20)  …Continuare, pag.2

© Copyright 2019