Așa cum am văzut ieri, Cuvântul lui Dumnezeu ne îndeamnă să facem distincția necesară între aspecte esențiale (de fond) și aspecte auxiliare (de formă). În discuții despre aspectele de fond trebuie să dăm dovadă de fermitate, iar într-un dialog purtat pe marginea aspectelor de formă trebuie să manifestăm o anumită flexibilitate.

De multe ori natura creată de Dumnezeu ne oferă lecții importante și din punct de vedere spiritual. Trunchiul unui copac trebuie să ofere întotdeauna o anumită fermitate și stabilitate, dar ramurile care poartă rodul sunt astfel create încât să ofere flexibilitatea necesară în fața furtunilor vieții.

La fel și noi suntem chemați ca pe structura oferită de Domnul Isus, care este temelia vieții noastre, sau rădăcina din care ne tragem seva, să prindă contur pilonul unor principii ferme, pe care să se bazeze apoi toată ramificația deciziilor noastre, bine conectate, dar totodată suficient de flexibile pentru a se putea plia (în anumite limite) pe realitatea complexă a vieții.

La aceasta se referă Pavel atunci când relatează de exemplu modul în care și-a adaptat comportamentul și maniera de transmitere a mesajului Evangheliei, în funcție de cultura celor cărora se adresa. Putem fi siguri însă că el a făcut toate acestea fără să fi lăsat la o parte nici unul din adevărurile fundamentale ale credinței creștine și fără să fi făcut compromisuri în doctrina sau în trăirea lui.

1 Cor.9.20-23: Cu iudeii m-am făcut ca un iudeu, ca să câştig pe iudei; cu cei ce sunt sub Lege m-am făcut ca şi când aş fi fost sub Lege (măcar că nu sunt sub Lege), ca să câştig pe cei ce sunt sub Lege; cu cei ce sunt fără Lege m-am făcut ca şi cum aş fi fost fără lege (măcar că nu sunt fără o lege a lui Dumnezeu, ci sunt sub legea lui Cristos), ca să câştig pe cei fără lege. Am fost slab cu cei slabi, ca să câştig pe cei slabi. M-am făcut tuturor totul, ca, oricum, să mântuiesc pe unii din ei. Fac totul pentru Evanghelie, ca să am şi eu parte de ea.

Mă rog ca Dumnezeu să ne dea și nouă înțelepciunea care vine de sus (Iac.3.17), pentru a ne putea focaliza asupra aspectelor esențiale în lupta spirituală care ne-a fost încredințată! (Va urma)