Flexibil sau neclintit? – Ziua a 11-a
Cu mulți ani în urmă am traversat o perioadă în care am avut zeci de conversații telefonice deosebite cu un credincios adventist. Deși existau suficiente subiecte în privința cărora aveam orientări diferite, ne-am concentrat asupra aspectelor în care gândeam la fel și am lăsat ca ele să ne însuflețească discuțiile. Ne-am aprofundat în pasaje care surprindeau aspecte de fond, ne-am sprijinit în rugăciune și ne-am încurajat unul pe altul.
Cel mai important lucru pe care l-aș menționa ar fi acela că toate aceste discuții decurgeau cât se poate de natural și nimeni nu a lăsat vreodată impresia că părtășia ar putea fi mai dulce dacă celălalt ar fi dispus să-și reconsidere punctul de vedere cu privire la Sabat, la regimul alimentar, sau la anumite aspecte care țin de escatologie (doctrina despre vremurile din urmă).
Discuțiile acelea nu au avut în nici un caz vreun efect de diluare a convingerilor mele cu privire la aceste subiecte. De fapt în perioada aceea, independent de acele discuții, mi s-au cristalizat convingerile personale în jurul acestor probleme, dar nu am căutat niciodată să transform părtășia noastră în dezbateri doctrinare. În paralel aveam foarte multe dezbateri constructive pe acest subiect, la provocarea altor credincioși adventiști, dar acolo unde s-a putut, am căutat lucrurile care ne uneau și am lăsat ca accentul să cadă pe aceste aspecte.
Cum credeți că privea Dumnezeu părtășia noastră? Cum credeți că privește un tată relația dintre doi fii care, deși au puncte de vedere diferite în anumite privințe, totuși cultivă o relație marcată de respect și iubire frățească, se ajută reciproc și reușesc să abordeze întotdeauna subiecte care să dea substanță și culoare întâlnirilor lor?
Eu cred că un astfel de tată este onorat. Nu pentru că cei doi fii sunt diferiți, ci fiindcă în ciuda faptului că sunt diferiți, ei dovedesc maturitatea și responsabilitatea necesară cultivării unor relații sănătoase.
Mă rog ca și noi să-L onorăm pe Dumnezeu prin relațiile pe care le cultivăm cu frații noștri! Cât de actual este îndemnul apostolului Pavel din Fil.3.15-16: iar dacă în vreo privinţă sunteţi de altă părere, Dumnezeu vă va lumina şi în această privinţă. Dar în lucrurile în care am ajuns de aceeaşi părere, să umblăm la fel!

