În ultimele săptămâni am remarcat pe WhatsApp profunzimea unor crezuri personale expuse de unele persoane din agenda mea de contacte. M-am gândit că ar trebui să aleg și eu ceva în acest sens, iar primul gând a fost acela de a căuta ceva care să mi se potrivească din colecția mea de maxime și cugetări.

Apoi mi-am spus că totuși voi aștepta până când se va creiona în mintea și inima mea o cugetare proaspătă, care să aibă o amprentă cât mai personală.

Astfel, la sfârșitul lunii mai, a venit o săptămână care mi-a oferit experiențe prețioase pe calea credinței. Exact în perioada care se anunța drept cea mai aglomerată din acest an, am început să simt o durere de spate tot mai intensă, din cauza unor eforturi prelungite.

Ideea repausului părea greu de acceptat și am forțat nota până când durerile deveniseră atât de mari încât nu mai cedau în nici o poziție. Au urmat trei zile negre și două nopți albe.

În tot acest timp m-am gândit la multe lucruri, dar mai ales la faptul că nu-mi pot imagina ceva mai trist decât să trăiesc o viață în care să nu mă pot face util. Gândul nu era nou și nu avea de a face cu durerea în sine, ci așa cum spuneam, cu perspectiva ipotetică a unei vieți care să graviteze doar în jurul propriilor nevoi sau dorințe.

Atunci mi s-a cristalizat și gândul pe care apoi l-am adăugat pe profilul meu de WhatsApp:

Nu sunt înflăcărat de ceea ce pot obține din această viață, ci de ceea ce pot oferi.

În Fpt.20.35 suntem îndemnați să ne amintim de cuvintele Domnului Isus, care Însuşi a zis: “Este mai ferice să dai decât să primeşti.” Această idee pare un paradox pentru mulți, dar pentru un copil al lui Dumnezeu nimic nu poate fi mai încurajator decât să își cunoască și să își exercite rolul pe care i l-a rezervat Dumnezeu, în calitate de mădular în Trupul lui Cristos.

Desigur că ar fi multe mențiuni pe care le-aș putea face cu privire la gândul meu. În primul rând aș spune că indiferent cât de mult vom încerca să oferim în această viață, nu vom putea echilibra vreodată belșugul de har pe care Dumnezeu îl revarsă asupra noastră. De asemenea, nimic nu se poate compara cu bucuria mântuirii, pe care El ne-o oferă în dar, prin credință.

Pe de altă parte nu orice lucru pe care-l poți oferi cuiva are menirea de a te însufleți. Astfel, dacă cineva așteaptă de la tine un anumit lucru cu gând rău, să risipească în plăcerile lui (Iac.4.3), nu cred că o astfel de atitudine poate genera ceva înălțător în sufletul tău.

Principiul Domnului Isus, din care derivă și gândul meu, se referă la bucuria de a fi un canal al binecuvântărilor lui Dumnezeu, un instrument de care El să Se folosească pentru a investi în alte vieți diferite valori, care mai târziu să aducă un rod cu impact în veșnicie.

Mă rog ca Dumnezeu să pună în noi pasiuni care să-L reflecte pe El și o anumită maturitate spirituală, iar atunci vom putea traversa chiar și momente dificile, chiar și perioade în care vom fi în incapacitatea de a FACE ceva, continuând să-L onorăm prin ceea ce SUNTEM și anume un rezultat al harului Său!

După trei zile durerile au devenit mult mai suportabile și am putut să-mi continui activitatea, iar după încă o săptămână ele au cam dispărut, iar Dumnezeu m-a ajutat să închei cu bine o săptămână deosebit de importantă pentru lucrarea pe care El mi-a încredințat-o.

În general evit să-mi expun suferințele, dar de data aceasta am considerat că unele persoane ar putea fi încurajate de experiența mea.

Winston Churchill a devenit prim ministru al Marii Britanii într-un context cum nu se putea mai dificil. Pericolul invaziei germane era uriaș, Statele Unite erau departe de a lua o decizie favorabilă, iar vocile care cereau negocierea unei păci cu orice preț, erau tot mai numeroase. La trei zile după ocuparea acestei funcții, el a susținut un discurs care a electrizat întreaga națiune, în data de 13 mai 1940.

“Vă întrebați care este politica noastră? Este aceea de a face război cu toată puterea pe care Dumnezeu ne-o dă pentru a lupta împotriva unei tiranii monstruoase, așa cum nu a mai fost consemnată niciodată în catalogul întunecos și lamentabil al crimei umane. Vă întrebați care este scopul nostru? Pot răspunde într-un cuvânt: Victorie! Victorie cu orice preț! Victorie în ciuda terorii! Victorie, oricât de lung și greu ar fi drumul! Căci fără victorie nu există supraviețuire. Știu că vă întrebați ce anume am de oferit. Nu am nimic de oferit, decât sânge, trudă, lacrimi și sudoare!”

La final, un reporter l-a întrebat cât timp i-a luat pentru a concepe acest discurs, iar răspunsul lui Churchill a fost: “Toată viața!”

Uneori e nevoie de eforturi îndelungate pentru a cristaliza în tine un scurt principiu, o mică faptă, sau un micro-gest care să rămână în memoria altora. Ceea ce vreau să-ți spun este că indiferent care este prețul pe care trebuie să-l plătești, merită să o faci, pentru că Dumnezeu nu Se poate folosi de oameni care nu au fost profund încercați, iar suferința este cadrul în care începe geneza oricărei valori autentice!

Privită din perspectiva istoriei mântuirii, suferința mea a fost una infimă, dar Îi mulțumesc lui Dumnezeu fiindcă, după aceste zile am rămas cu un gând care deși conține doar 67 de litere, sper totuși să aibă un ecou și în inima ta!

Poate chiar acum treci prin momente dificile. Te încurajez să nu-ți risipești durerile, ci să abordezi această situație, pornind de la întrebarea: “Cu ce anume vrei, Doamne, să rămân atunci când mă vei scoate din acest cuptor al încercării?”

Sper ca următoarele versuri să te inspire din acest punct de vedere, deoarece la rândul lor, au fost născute din suferință (a doua cântare primită de fratele Moldoveanu din partea Domnului, în cei 7 ani de detenție, în celula 151a – Securitatea din Cluj Napoca, în luna august 1959, într-o dimineaţă în care a meditat la cap. 3 din cartea lui Daniel):

“Sfânt cuptor al suferinţei / Ce mă arzi fără să pier, / Aripi noi dai tu credinţei / Să mă ‘nalţe către Cer. // Iar din lutul ce-nfăşoară / Viaţa sufletului meu, / Tu faci zilnic să răsară / Chipul sfânt din Dumnezeu. // Îmi ţeşi haine din lumina / Veşnicei neprihăniri, / Curăţindu-mi toată tina / Omeneştii mele firi. // Sfânt cuptor de suferinţă, / Tu de Domnu-ai fost sfinţit, / Când pe cruce-a Lui Fiinţă / Pentru mine S-a jertfit. // Mă sfinţeşte totdeauna, / O , cerescule cuptor, / Ca să pot primi cununa / La sfârşit, biruitor!”

Vasile Holerga, 07.06.2019