Imaginează-ți un agent de circulație care constată că un automobil se deplasează cu o viteză dublă decât cea admisă, dar pentru că la volan e fiul său, decide să “închidă un ochi” și să-l ierte, urmând să-i atragă atenția mai târziu. Din nefericire, după zece minute fiul lui lovește mortal un pieton.

Păcatul are întotdeauna consecințe profunde, iar ideea acordării unui gen de iertare bazată pe simpla trecere cu vederea a faptelor comise constituie o blasfemie la adresa justiției divine, care pretinde aplicarea dreptății absolute.

Citind printre rânduri înțelegem că în ziua neascultării primilor oameni, moartea a intrat pe ușa din dos a istoriei, făcând prima victimă pe acest pământ, deoarece Dumnezeu nu a fost mulțumit cu soluția la care Adam și Eva au recurs și i-a îmbrăcat în haine de piele, provenite desigur de la un animal care fusese sacrificat.

De ce haine de piele? Nu pentru a aduce o îmbunătățire practică a stilului vestimentar, ci pentru că Dumnezeu avea în vedere un aspect mult mai profund, legat de acoperirea goliciunii spirituale, iar pentru ca acest lucru să fie posibil era nevoie ca o ființă nevinovată să fie sacrificată.

Păcatele noastre pot fi acoperite doar prin vărsare de sânge nevinovat, iar din acest moment și până la finalul Bibliei, acesta este conceptul fundamental care va sta la baza iertării divine.

Probabil că Adam și Eva au crezut atunci ceea ce cred în mod greșit mulți oameni astăzi și anume că Dumnezeu ar putea, în bunătatea și atotputernicia Lui, să anuleze cumva consecințele spirituale ale păcatului.

Lui Dumnezeu nu Îi face nici o plăcere să vadă un animal nevinovat murind, dar omul trebuia să înțeleagă faptul că păcatul are întotdeauna consecințe profunde, iar iertarea nu poate fi obținută prin simpla trecere cu vederea a păcatelor noastre, ci întotdeauna cineva trebuie să plătească.