Primul copil care s-a născut pe acest pământ s-a numit Cain. Câtă bucurie și mister trebuie să fi învăluit acest eveniment și câte speranțe trebuie să-și fi pus Adam și Eva în acest copil. Dumnezeu le spusese că va veni un timp în care Se va naște un Mântuitor pe acest pământ, care va aduce eliberare de sub robia păcatului și probabil că cei doi au sperat că el, Cain, va fi acela.

El a aflat de la părinți istoria paradisului pierdut și a căderii în păcat. Câtă forță trebuie să fi avut mărturia personală pe care o aduceau Adam și Eva, care trăiseră din plin atât bucuria Edenului, cât și drama înșelării!

Cu siguranță că el aflase multe detalii despre caracterul lui Dumnezeu, despre metodele si intențiile diavolului, dar și despre modul în care omul putea să se bucure totuși de o relație personală cu Creatorul lui, că exista o cale pe care Domnul o stabilise și care pornea de la recunoașterea faptului că problema păcatului era prea gravă și prea adâncă pentru ca un om să o poată rezolva vreodată. Ca urmare singurul care putea înlătura cauza și consecințele păcatului era tot Dumnezeu, în care omul era chemat să-și pună totala încredere.

Pregătirea de care avusese parte era menită să facă din el un erou al credinței. Dacă părinții lui trataseră poate cu superficialitate pericolul din umbră, Cain putea învăța acum din greșelile lor.

Pe de altă parte începuturile pline de speranță sunt o provocare pentru vrăjmașul sufletelor noastre, care de fiecare dată caută să-și ajusteze metodele în funcție de situație.

Războiul spiritual intrase într-o nouă etapă, iar pentru martorii nevăzuți din lumea spirituală existau probabil semne care prevesteau tensiunea unei confruntări la un alt nivel.