Cum rămâne totuși cu cei pe care Dumnezeu i-a plasat într-un context istoric în care nu au putut beneficia de cunoașterea mesajului mântuirii? Nu vreau să devin dogmatic la acest punct, dar nu cred că aș contrazice cu nimic litera sau spiritul Scripturii dacă aș trage concluzia că El Și-a arătat probabil chiar prin acest aspect îndurarea. De ce?

Pentru că așa cum într-un laborator de cercetare se fac diferite simulări prin care inginerii de acolo pot anticipa cu exactitate comportamentul unui vehicul în diferite condiții de mediu, tot așa și Dumnezeu poate “anticipa”[1] cu exactitate cum ar reacționa un om într-o anumită situație, dacă ar auzi mesajul mântuirii. [1] nu e cea mai fericită expresie deoarece Dumnezeu nu trăiește în timp, în succesiunea timpului, la fel ca noi.

Cu alte cuvinte inginerii respectivi nu trebuie să producă un prototip, sau să facă uz de anumite mașini pentru a anticipa cum s-ar “comporta” ele în realitate. Pe baza simulărilor ei vor ști ce ajustări să facă, dacă ar trebui să producă sau nu, un anumit model, etc. Tot așa Dumnezeu știe exact dacă o persoană ar accepta harul Lui în cazul în care ar trăi într-un context istoric sau geografic mai favorabil accesului la revelația divină, sau dacă l-ar respinge chiar și atunci.

Repet, nu vreau sa devin dogmatic, sau să speculez, dar se pare că Dumnezeu nu vorbește prea mult omului dezinteresat, pentru a nu-i înăspri pedeapsa în ziua judecății, știind că dacă cineva a avut parte de mai multă lumină va fi judecat mai aspru. Vezi și Rom.2.12-14, Iac.3.1, etc.

Odată menționate aceste lucruri, înainte de a intra în conținutul cap.9 din cartea Romani, aș mai spune doar că în cap.3, apostolul Pavel începe un dialog cu un interlocutor imaginar, care practic reprezintă punctul de vedere al unui evreu care constată că poporul lui a fost îndepărtat din funcția pe care o avea, de ambasador al lui Dumnezeu (vorbim așadar despre nivelul macro, al poporului, nu al interlocutorului neapărat, ca individ), simțindu-se ca o ramură tăiată din tulpina măslinului descris în Rom.11.17, care ar fi trebuit să aducă roade pentru Împărăția lui Dumnezeu.

Rom.3.2 spune că cel mai mare privilegiu al lui Israel a fost acela că “lor le-au fost încredinţate cuvintele lui Dumnezeu.” Adică prin poporul Israel urma ca Dumnezeu să ducă mai departe adevărul Lui și altor popoare, idee continuată apoi în Rom.9.4-5, unde se arată că din cadrul acestei națiuni urma să apară Mesia, prin care toate neamurile urmau să beneficieze de lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul lor.

Rom.9.1: Spun adevarul in Hristos, nu mint; cugetul meu, luminat de Duhul Sfant, imi este martor, 2. ca simt o mare intristare si am o durere necurmata in inima. 3. Caci aproape sa doresc sa fiu eu insumi anatema, despartit de Hristos, pentru fratii mei, rudele mele trupesti. 4. Ei sunt israeliti, au infierea, slava, legamintele, darea Legii, slujba dumnezeiasca, fagaduintele, 5. patriarhii, si din ei a iesit, dupa trup, Hristosul, care este mai presus de toate lucrurile, Dumnezeu binecuvantat in veci. Amin! 6. Dar aceasta nu inseamna ca a ramas fara putere Cuvantul lui Dumnezeu. Caci nu toti cei ce se coboara din Israel sunt Israel;

Până aici a fost evident vorba despre națiunea Israel (nivelul macro), nu despre vreun individ (nivelul micro). Vom vedea cu argumente că și în continuare este vorba tot despre națiuni, chiar dacă la un moment dat va fi menționat modul în care acestea au apărut (Israel prin Avraam, Isac și Iacov, iar Edom prin intermediul lui Esau).  …Continuare, pag. 3 sau Înapoi la pag. 1