21. Nu este olarul stapan pe lutul lui, ca din aceeasi framantatura de lut sa faca un vas pentru o intrebuintare de cinste, si un alt vas pentru o intrebuintare de ocara? Acest verset subliniază încă o dată că aici este vorba despre slujire, nu despre mântuire. Un vas poate avea o anumită întrebuințare, poate fi folosit pentru o lucrare care să-i facă cinste, sau dimpotrivă, să atragă rușine în dreptul lui.

La fel, o parte din poporul Israel, care s-a încrezut în Domnul Isus urma să ducă Evanghelia altor popoare, să fie folositor în lucrarea lui Dumnezeu, precum un vas de cinste, dar și cei care I-au cerut crucificarea au împlinit, pe de altă parte, voia permisivă a lui Dumnezeu, făcând posibilă jertfa de ispășire, însă postura în care s-au aflat aceștia urma să aducă ocară și rușine asupra lor. Totuși chiar și pentru aceștia mântuirea prin pocăință și credință rămânea o opține deschisă.

22. Si ce putem spune, daca Dumnezeu, fiindca voia sa-Si arate mania si sa-Si descopere puterea, a suferit cu multa rabdare niste vase ale maniei, facute pentru piere; Din nou, aici nu este vorba despre indivizi izolați, ci despre mase, generații sau popoare.

23. si sa-Si arate bogatia slavei Lui fata de niste vase ale indurarii pe care le-a pregatit mai dinainte pentru slava (despre noi vorbesc)? “Despre noi”, adică despre Biserică (suntem tot la nivelul macro), despre gruparea celor care au crezut în Domnul Isus, noul popor al lui Dumnezeu. Sensul primordial al acestui verset nu are de a face cu fiecare mădular în parte, cât cu Trupul lui Cristos, ca întreg.

24. Astfel, El ne-a chemat nu numai dintre iudei, ci si dintre Neamuri, Din nou apare cuvântul “astfel”, care marchează o nouă concluzie, iar în continuare asistăm și la o schimbare a perspectivei, mutând acum accentul pe lucrarea de mântuire a lui Dumnezeu. De acum versetele devin oarecum mai clare și nu cred că mai ridică probleme de interpretare care ar putea fi sensibile în cadrul unei discuții pe acest subiect.

Aceasta consider că este singura interpretare care armonizează diferite pasaje din Biblie, indicând că suveranitatea divină este compatibilă și se împletește strâns cu responsabilitatea umană, fără a se afecta, fără a se contrazice una pe cealaltă.

Totuși, faptul că eu personal nu găsesc o altă explicație nu înseamnă că trebuie să mă bazez atât de mult pe propria mea interpretare încât să devin refractar în fața altor posibile comentarii, cărora trebuie să le acord atenție cu respect, dând dovadă de echilibru și obiectivitate. Iar mai presus de toate, să nu uit că și în rândurile oponenților mei de idei pot găsi numeroși frați de credință, alături de care îmi voi petrece veșnicia, iar până atunci am datoria ca “în lucrurile în care am ajuns de aceeași părere, să umblăm la fel” (Fil.3.16).

25. dupa cum zice in Osea: “Voi numi “popor al Meu” pe cel ce nu era poporul Meu si “preaiubita” pe cea care nu era preaiubita. 26. Si acolo unde li se zicea: “Voi nu sunteti poporul Meu”, vor fi numiti fii ai Dumnezeului celui Viu.” 27. Isaia, de alta parte, striga cu privire la Israel: “Chiar daca numarul fiilor lui Israel ar fi ca nisipul marii, numai ramasita va fi mantuita. 28. Caci Domnul va implini pe deplin si repede pe pamant Cuvantul Lui.” 29. Si, cum zisese Isaia mai inainte: “Daca nu ne-ar fi lasat Domnul Savaot o samanta, am fi ajuns ca Sodoma si ne-am fi asemanat cu Gomora.” 30. Deci ce vom zice? Neamurile, care nu umblau dupa neprihanire, au capatat neprihanirea, si anume, neprihanirea care se capata prin credinta; 31. pe cand Israel, care umbla dupa o Lege care sa dea neprihanirea, n-a ajuns la Legea aceasta. 32. Pentru ce? Pentru ca Israel n-a cautat-o prin credinta, ci prin fapte. Ei s-au lovit de Piatra de poticnire, 33. dupa cum este scris: “Iata ca pun in Sion o Piatra de poticnire si o Stanca de cadere: si cine crede in El nu va fi dat de rusine.”

Înapoi la pag. 6